Litoralul pentru toți: Peste 5.000 de locuri de cazare disponibile

Litoralul pentru toți: Peste 5.000 de locuri de cazare disponibile
Publicat: 24/04/2014, 13:03
Actualizat: 02/02/2019, 00:32

Programul a fost lansat de Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) cu scopul de a realiza continuitatea sezonului după minivacanța de 1 Mai, iar oferta este diversificată și include, în acest an, și hoteluri care oferă turiștilor pachete all inclusive.

„Programul «Litoralul pentru toți» se află la cea de-a 14-a ediție, ca program tradițional în care patronatele hoteliere și agențiile de turism și-au dat mâna în vederea atragerii turiștilor în perioada de extrasezon pe litoralul românesc, în condițiile în care nicio altă destinație externă nu vine cu o ofertă atât de avantajoasă”, a spus președintele ALDD, Corina Martin.

Ea a precizat că pentru a veni în sprijinul turiștilor lansarea acestei ediții beneficiază de aceleași tarife maximale din ediția septembrie – octombrie 2013, „ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea și prețuri inferioare acestor plafoane tarifare”.

Astfel, pentru zona Mamaia – Constanța – Eforie, pentru șase nopți de cazare la un hotel de o stea turiștii trebuie să plătească 205 lei de persoană, 235 de lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus, 265 de lei la un hotel de trei stele ori 425 de lei cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele.

Ca și la ediția precedentă, turiștii beneficiază și de varianta all inclusive care asigură toate cele trei mese servite în regim bufet, băuturi, acces la locuri de joacă pentru copii, piscine, șezlonguri și umbrele pe plaja. Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de cinci nopți de persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la unul de patru stele și până la 985 de lei de persoană la o unitate de cinci stele.

Pentru sudul litoralului, în stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai și Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediție a „Litoralului pentru toți” sunt semnificativ mai mici. Astfel, tarifele pentru un sejur de șase nopți de persoană vor fi cuprinse între 159 de lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, și 469 de lei de persoană la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, prețuri similare cu cele de la ediția de anul trecut a programului.

„Până acum s-au înscris în program 38 de hoteluri din stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție 5.408 locuri pe serie. Aceste locuri vor fi vândute în peste 70 de agenții de turism din toată țara, ceea ce înseamnă că la sfârșitul ediției de primavară a programului, cel puțin 32.000 de turiști vor putea beneficia de vacanțe pe litoral la tarife reduse”, a mai spus Corina Martin.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială